Liliana este câştigătoarea tratamentului stomatologic gratuit – pe viaţă!

După mai multe luni de concurs, la care s-au înscris sute de participanţi, la sfârşitul anului 2015 a venit clipa extragerii marelui câştigător. A fost un moment plin de emoţii pentru întreaga echipă, pentru că premiul pregătit de noi nu înseamnă doar servicii oferite pe toată durata vieţii. Este o legătură pe termen nedeterminat cu un viitor pacient al cabinetului nostru! După realizarea extragerii şi după anunţarea norocoasei câştigătoare, pe pagina noastră de facebook, am aşteptat cu sufletul la gură să facem cunoştinţă cu Liliana Valentina Meauna. La începutul anului 2016 aceasta a venit pentru prima dată la Cabinetul Stomatologic Dr. Carol Reves, a făcut cunoştinţă cu întreaga echipă, a semnat un contract cu cabinetul şi a fost programată la următoarele consultaţii şi tratamente.

După toate acestea, am rugat-o pe Liliana să ne spună cum i s-a părut ei această experienţă:

“Am participat la concurs, pentru că toată lumea face asta pe facebook, nu cu gândul de a căştiga. Pe data de 23 decembrie eram la cumpărăturile pentru cadorile de Crăciun şi am fost sunată de finul meu, pentru a mă anunţa că am căştigat concursul cu tratamentul stomatologic gratuit de viaţă. În secundele acelea nu ştiam ce să cred. Nu am câştigat nimic niciodată în viaţa mea! Eram fericită dar şi sceptică… Să fim serioşi, în ziua de azi nimic nu-i gratuit şi mai ales pe viaţă! 🙂

Am fost sunată de familie, de prieteni, şi părerile erau împărţite… Unii ziceau: ce crezi că-ţi va face? Vei primi o pastă de dinţi şi o periuţă… Alţii mă felicitau şi mă încurajau să merg la cabinet.

Au trecut sărbătorile şi am ajuns şi la prima consultaţie. Cred că nu am fost niciodată atât de emoţionată. Prima mea impresie despre cabinetul dl. doctor Carol Reves este că sunt o echipă de profesionişti, o echipă de oameni tineri ce sunt dedicaţi profesiei.

Îi mulţumesc dl. doctor Carol Reves pentru că se va ocupa de sănătatea danturii mele şi cred că premiul căştigat de mine este mult mai important decât un premiu în bani sau bunuri, deoarece am cîştigat un zâmbet sănătos şi luminos pe viaţă, dar sper că şi viitori prieteni.” 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × two =

%d bloggers like this: